Nu toți prădătorii care se găsesc în Upper Newport Bay sunt la fel de simpatici sau la fel de benefici ca și pisica de câmp nativă. Într-adevăr, un prădător invadator – broasca africană cu gheare (Xenopus laevis) – a făcut ravagii printre animalele sălbatice indigene din iazurile și cursurile de apă din Big Canyon. Acest amfibian carnivor nu are limbă sau dinți; își folosește doar picioarele posterioare cu gheare pentru a-și sfâșia prada, iar membrele anterioare pentru a băga mâncare în gură până când stomacul nu mai poate ține. Cu siguranță nu este un model pentru orice dietă de succes! Fiindcă este un animal necrofag, se hrănește cu larve de insecte vii, moarte sau muribunde, mormoloci, pești, crustacee, viermi, melci de apă dulce, alte nevertebrate și amfibieni și deșeuri organice. Este atât de vorace încât, atunci când își pierde pielea o dată pe an, se întoarce și o mănâncă! Când alte rezerve de hrană sunt epuizate, își canibalizează semenii mai mici și mai slabi.
Rana cu gheare africană
Rana cu gheare africană, originară din estul și sudul Africii, a fost adusă pentru prima dată în SUA în anii 1940 pentru a fi folosită în testele de sarcină. Broaștele femele ar fi fost injectate cu urina unei femei. Dacă broasca elibera ouă două sau trei zile mai târziu, acest lucru însemna că femeia era însărcinată; dacă broasca nu elibera ouă, atunci femeia nu era însărcinată. Deși nu a mai fost nevoie de aceste broaște odată ce companiile farmaceutice au sintetizat substanțele chimice pentru aceste teste, ele au fost ulterior folosite pe scară largă în alte cercetări științifice. În plus, au devenit un animal de companie popular în acvariu. Multe au fost eliberate sau au evadat în sălbăticie, cu rezultate îngrozitoare, în special în California, unde broasca cu gheare africană se bucură atât de mult de climă, încât pare să producă mai prodigios și să crească mai mare decât pe continentul său de origine. La un corp de apă a fost estimată o populație de peste 100.000 de broaște. Din cauza amenințării la adresa amfibienilor și peștilor indigeni, importul sau deținerea acestei specii invazive este interzisă în California și Arizona (unde există populații sălbatice permanente de câteva decenii) și în alte câteva state. Un număr mare de exemplare se găsesc în pârâurile naturale, precum și în șanțurile de drenaj, în canalele de control al inundațiilor și în iazurile de pe terenurile de golf din Orange County.
Rana cu gheare africană se dezvoltă în special în iazuri calde (de obicei, la aproximativ 60-80 de grade), stagnante. Dacă iazul ar trebui să se usuce, broasca pur și simplu se îngroapă în noroi și poate rămâne latentă timp de peste un an. Fiziologia sa îi permite, de asemenea, să se descurce bine și în apele salmastre. Pe vreme umedă, se poate târî pe distanțe lungi, dar nu poate țopăi ca alte broaște.
Această broască are o piele netedă, alunecoasă și multicoloră, cu pete măslinii și maro pe spate, și o parte inferioară cremoasă. Are capacitatea de a-și schimba înfățișarea pentru a se potrivi cu fundalul său, devenind întunecată, deschisă sau pestriță, după cum este nevoie. Masculii au o lungime de numai 3,5 – 4,5 cm, iar femelele sunt mai mari, cu o lungime de 4 – 4,5 cm. Deoarece masculii nu au sac vocal, ei folosesc contracții musculare rapide în gât pentru a produce un zgomot de clic pentru a atrage femela. Chemarea se face sub apă, unde broaștele își petrec aproape tot timpul, așa că, de obicei, nu sunt nici văzute, nici auzite. Se crede că multe populații s-au stabilit cu mai mulți ani înainte de a fi descoperite. Până atunci, răul era deja făcut. Broaștele se folosesc de olfacție și de un sistem de linii laterale pentru a detecta mirosurile din apă și mișcările prăzii acvatice și, astfel, se descurcă bine în apele tulburi, unde pot aștepta ca prada lor să apară. Atunci când sunt găsite în capcane înseamnă adesea că au mâncat majoritatea celorlalte animale sălbatice. Acesta este cazul la Big Canyon.
Afacerea cu această problemă este extrem de dificilă. Broaștele hărțuite excretă un mucus extrem de alunecos și iritant din glandele lor cutanate care descurajează mulți potențiali prădători mamifere și acvatici. Printre prădătorii aviari cunoscuți ai broaștelor cu gheare se numără heronii mari albaștri, egretele mari, corbii comuni și pescărușii vestici, dar aceste păsări nu pot acționa în zonele acoperite de vegetație. Un proiect major de restaurare la Big Canyon se află în etapele finale de planificare. Proiectul va include un nou iaz cu apă dulce care va înlocui iazul existent. Una dintre caracteristicile de proiectare va fi capacitatea de drenare a iazului în scopul întreținerii și al combaterii dăunătorilor. În acest moment, controlul broaștelor cu gheare africane este tot ce se poate face mai bine.
După ce se stabilește într-un climat și într-un habitat în care prosperă, este practic imposibil de eradicat o specie invazivă. Introducerea trebuie să fie prevenită. În caz contrar, este necesară o acțiune rapidă de intervenție. Acesta este motivul pentru care programele de detectare timpurie sunt atât de importante. Și dumneavoastră vă puteți face partea dumneavoastră. Vă rugăm să nu eliberați animale de companie exotice în sălbăticie. Am văzut câte un piton ciudat aici la Bay, dar din fericire nu mai există.