În Australia interioară, în zona de praf afectată de secetă, cangurii mor de foame. Cu doar cinci ani în urmă, studiul aerian anual al celor mai mari patru specii de canguri, efectuat pentru a evalua abundența lor în vederea recoltării comerciale, a estimat populația lor combinată la aproape 50 de milioane de exemplare.
Dar acum ploaia a dispărut, la fel și hrana. Populația, începând cu 2018, a scăzut la 42m. Cangurii mari sunt specii care au o creștere și o descreștere, înmulțindu-se atunci când vremurile sunt bune și murind în număr la fel de mare atunci când nu sunt. Pe măsură ce seceta se răspândește în Australia continentală, cangurii care sunt capabili să o facă coboară în ferme și concurează cu bovinele și oile pentru apă și resturile de hrană rămase.
Conflictul este inevitabil, iar în unele locuri este facilitat de politica guvernamentală. În august 2018, guvernul din New South Wales a introdus noi reglementări pentru a facilita obținerea de către proprietarii de terenuri a unei licențe de împușcare a cangurilor pe proprietatea lor și pentru ca mai mulți trăgători să opereze în același timp. De fapt, pentru a permite partide de împușcare. Până luna trecută, era mai ușor să împuști canguri pe terenuri private din NSW decât să împuști căprioare sălbatice.
Pe lângă animalele ucise de fermieri pentru a proteja culturile și a reduce concurența, peste un milion dintre acești canguri vor fi împușcați în mod profesionist pentru consumul uman și animal și pentru a face piele. Este, în funcție de persoana cu care vorbiți, cel mai sustenabil și etic comerț cu carne din lume sau o încălcare monstruoasă a bunăstării animalelor care implică uciderea de pui de cangur. Ponderea dovezilor este în favoarea primei varietăți, dar există preocupări legate de bunăstare.
Codul național de practică pentru împușcarea fără cruțare a cangurilor și a wallabilor impune ca cangurii să fie împușcați în cap și interzice împușcarea din vehicule sau selectarea unei a doua ținte înainte ca prima să fie moartă. Dar trăgătorii privați nu sunt verificați.
Doar trăgătorii profesioniști, care operează în cadrul programului de recoltare comercială, sunt controlați. Abatoarele nu vor accepta uciderile lor dacă nu este vorba de o împușcătură în cap. Astfel, cei uciși în mod inuman sunt lipsiți de valoare. În Australia nu există creștere a cangurilor: fileurile văzute pe rafturile supermarketurilor sau în meniurile restaurantelor sunt capturate în sălbăticie, ucise de trăgători profesioniști și eviscerate pe câmp.
Cangurii sunt uciși dacă mama lor este împușcată, deși trăgătorii profesioniști nu au voie să vizeze femelele cu pui evidenți. Descrierea acestui proces, care a fost revizuită în 2014, face o lectură dificilă. Dar pentru majoritatea cangurilor recoltați în sălbăticie, viața este mai bună decât pentru animalele de crescătorie, iar moartea este rapidă.
Și, în comparație cu moartea lentă din cauza țintelor slabe ale trăgătorilor amatori, a fântânilor de apă otrăvite ilegal sau a altor acte aleatorii de cruzime, recoltarea profesională este umană.
„Dintre toate lucrurile care li se întâmplă cangurilor, acesta este cel mai puțin rău”, spune cercetătorul-șef al RSPCA, Bidda Jones.
RSPCA are o poziție mixtă în ceea ce privește comerțul cu canguri, care permite recoltarea unui procent stabilit din populația sălbatică a celor mai mari patru macropode: cangurul roșu, cangurul cenușiu de est, cangurul cenușiu de vest și cangurul de perete. Cota este stabilită anual cu referire la ancheta aeriană a populației și nu depășește niciodată 20% din populația totală.
Cele patru state – NSW, Queensland, Australia de Sud și Australia de Vest – permit recoltarea comercială. În 2018, cota a fost stabilită la 15%, adică 6,9 milioane de canguri dintr-un total de 46,1 milioane, dar captura reală a fost de 1,5 milioane, adică 3%.
În Victoria, unde populația de canguri este mult mai mică, animalele pot fi recoltate pentru hrana animalelor de companie, dar nu și pentru consumul uman. La 1 octombrie, după un proces de cinci ani, statul a început un program comercial de recoltare a cangurilor și a interzis proprietarilor de terenuri să vândă cangurii împușcați în baza licențelor de control al faunei sălbatice pentru hrana animalelor de companie. Numărul total de canguri care pot fi uciși până la sfârșitul acestui an, atât în scopuri comerciale, cât și în alte scopuri, este de 14.090.
Programul național de recoltare a fost introdus ca un instrument de gestionare a terenurilor. Dar cota este stabilită prin raportare la populație, nu la dovezile că terenul este sub presiune. RSPCA ar dori ca legea să fie schimbată astfel încât stresul mediului să fie demonstrat înainte de a se permite împușcarea. De asemenea, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la uciderea puilor.
În alte privințe, spune Jones, este fără îndoială mai uman decât agricultura industrială.
„Experiența unui cangur înainte de a fi împușcat – și cred că acesta este cu adevărat cel mai important aspect – este mult mai bună decât cea a majorității animalelor crescute intensiv”, spune Jones. „Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii aleg să mănânce cangur, chiar dacă nu mănâncă nicio altă carne.”
Poveștile despre joeys loviți în cap, metoda aprobată de eutanasiere, au alimentat opoziția internațională. Organizațiile pentru protecția animalelor cu sediul în Australia au desfășurat campanii de piață de succes în locuri precum California, argumentând că carnea și pielea de cangur sunt crude și necurate. Unii au susținut că cangurii sunt pe cale de dispariție.
Cel de-al treilea este în mod demonstrabil neadevărat, spune Euan Ritchie, un ecologist.
„În unele părți ale Australiei există canguri în număr destul de mare, iar acest lucru este în principiu din vina noastră”, spune Ritchie. „Când au sosit europenii, au schimbat foarte mult mediul prin defrișarea multor copaci. Mult mai multă iarbă, multă apă permanentă și, în multe cazuri, ucigând dingoes, care sunt principalul lor prădător. Asta înseamnă că în unele zone avem acum populații destul de mari de canguri … nu există o amenințare iminentă ca speciile cu corpuri mari să fie împinse spre dispariție.”
Ritchie mănâncă cangur. Este una dintre cele mai sănătoase cărnuri roșii disponibile: excepțional de slabă, organică, foarte bogată în fier, cu trasabilitate de la punctul de împușcare. Și, deși nu susține creșterea recoltei comerciale, el spune că cangurul este o opțiune mai sustenabilă decât pășunatul vitelor și oilor în zone care din ce în ce mai mult nu le pot susține.
Dar unii oameni nu pot trece peste ideea că cangurii sunt drăguți. Australia nu este singura țară care își mănâncă emblema națională – elanul este consumat în Suedia, crapul în Japonia – dar pentru o populație din ce în ce mai urbană, poate fi greu de vândut.
„Am făcut cumpărăturile în supermarket și am avut oameni care m-au întrebat la casierie de ce mănânc cangur”, spune Ritchie. „Iar eu le răspund: „Ei bine, de ce mâncați miel sau vițel?”. Și mieii și vițeii sunt destul de drăguți și oamenii nu au nicio problemă în a le mânca pe acelea.”
Este o sursă de nedumerire constantă pentru Ray Borda, care conduce cel mai mare abator de cangur din Australia. „Toți puii de animale sunt drăguți”, spune el.
Macro Meats din Australia de Sud procesează între 6.000 și 8.000 de canguri pe săptămână.
„Dacă se face corect, este cel mai uman mod de a lua orice animal din întreaga lume”, spune Borda. „Pentru că îi iei în mediul lor natural, îi iei în repaus și este vorba de o singură lovitură în creier, iar ei nu știu mai bine. Uitați-vă cum se face cu păsările de curte, uitați-vă la animalele de fermă: ele trăiesc doar pentru a fi ucise.”
Este, de asemenea, curat, spune el. „Avem linii directoare și procese care sunt de două ori mai stricte decât carnea de vită sau de miel.”
Majoritatea australienilor, spune el, recunosc faptul că cangurii există în număr foarte mare și „trebuie gestionați”, dar acceptă că va fi întotdeauna un produs de nișă. S-a încercat, pentru scurt timp, schimbarea denumirii cărnii de cangur ca fiind „Australus”, în urma unui concurs public organizat de Asociația Asociației Industriei Cangurului, al cărei președinte național este acum Borda. Nu a decolat niciodată cu adevărat.
În schimb, marketingul s-a schimbat pentru a rebrandui cangurul de la o opțiune proteică ieftină la o carne de vânat premium, precum carnea de vânat. De asemenea, a devenit popular printre guru de wellness.
S-a ajutat și selecția îmbunătățită a carcasei de carne. Borda spune că cangurii gri, care au un gust „de vânat” care nu le plăcea australienilor, sunt acum exportați în Europa, în timp ce cangurul roșu, mai blând, este vândut pe plan local. Aproximativ 75% din piață este internă.
„Nu va fi niciodată pe placul tuturor”, spune Borda. „Dar nu vrem să ascundem faptul că este cangur; suntem mândri de el.”
{{topLeft}}
{{bottomLeft}}
{topRight}}
{{bottomRight}}
.
{{/goalExceededMarkerPercentage}}
{{/ticker}}
{{heading}}
{{#paragraphs}}
{{.}}
{{{/paragrafe}}{{{highlightedText}}
- Bunăstarea animalelor
- Animale
- Agricultură
- Alimentație
- Caracteristici
- Share on Facebook
- Share on Twitter
- Share via Email
- Share on LinkedIn
- Share on Pinterest
- Share on WhatsApp
- Share on Messenger
.